Robin Gosejohann, reprezentantul Fundaţiei ERSTE din Austria, unul dintre cei doi susţinatori, alături de WWF, ai proiectului European Schools For The Living Planet, câştigat anul trecut de Echipa GRRREEN din Şcoala Europeană Bucureşti, a fost invitatul Întâlnirii de Luni, 30.01.2012, de la gimnaziu. 

Aflat într-o vizită de lucru la Bucureşti, acesta şi-a dorit foarte mult să-i revadă pe câştigătorii de anul trecut, dar şi pe colegii lor, care, deşi s-au implicat în proiect, nu au putut ajunge în Austria. Robin i-a felicitat încă o dată pe membrii echipei GRRREEN pentru proiectul lor, le-a vorbit copiilor şi despre alte proiecte susţinute de Fundaţia ERSTE, încurajându-i să aplice pentru acestea, a vizitat şcoala, a dialogat cu elevii Clasei Verzi (3C) şi a făcut fotografii pe care le va pune la loc de cinste în albumul fundaţiei, după cum el însuşi a declarat. 

Membrii echipei GRRREEN s-au declarat şi ei încântaţi de revedere şi şi-au amintit cu plăcere momentele frumoase din timpul proiectului.