
Spectacol aniversar — SEB 25 de ani
08/05/2026
Citește mai mult →
În fiecare an, luna mai aduce în Școala Europeană București un motiv în plus de bucurie. Este luna în care școala noastră sărbătorește adăugarea unei noi file în povestea sa. În acest an, a 19-a pagină se așterne în cartea existenței unei școli de elită în care, profesori și elevi țintesc sus și, cu muncă, talent și creativitate, parcurg drumul spre împlinire.
Luna mai a lui 2020 ne găsește într-un context pe care nu ni l-am fi imaginat, însă, tocmai datorită instrumentelor de adaptare pe care profesorii le pun în mâinile elevilor spre a le mânui în viitor, în orice situație nouă, ne-am adaptat și ne continuăm drumul.
Ceea ce ne face mai puternici în această perioadă este tocmai dorința de a păstra obișnuințele, de a le adapta contextului și de a găsi partea luminată a monedei. Este motivul pentru care Școala Europeană București sărbătorește și în acest an, în prima săptămână a lunii mai, încă un an de succes, cu provocări și cu reușite, cu încercări și cu descoperiri, cu oamenii frumoși ai familiei SEB, elevi, profesori, părinți, cărora le dedicăm întregul program pentru care ne-am încăpățânat să păstrăm structura cu care suntem obișnuiți. Acest lucru înseamnă că sărbătoarea împlinirii a 19 ani se mută în mediul virtual unde vă așteptăm pentru a ne bucura împreună de Zilele școlii, după următorul program:
Luni, 4 mai:
Marți, 5 mai:
Miercuri, 6 mai:
Joi, 7 mai:
Vineri, 8 mai:
Vor fi 5 zile de sărbătoare pe parcursul cărora vom derula evenimentele care pun în valoare încă un an de muncă al profesorilor și elevilor Școlii Europene București. Ne bucurăm să vă avem alături în această săptămână, atât pe pagina de Blog a site-ului, cât și pe pagina de Facebook a școlii.
La mulți ani, SEB!
Te invităm să descoperi sediul SEB și experiența educațională pe care o oferim. Lasă-ne datele tale de contact, iar noi te vom programa la o vizită.












