Lasă-ne datele de contact și te vom suna noiÎNSCRIE-TE

„Ce înseamnă cu adevărat să studiezi Economia, Psihologia, Dreptul, Arhitectura, Computer Science, Medicina sau Business în străinătate?”

22 ianuarie 2026
·
SEB

La SEB, sprijinim elevii în procesul de orientare academică și profesională prin activități și întâlniri cu specialiști din domeniul educației. 

În acest sens, astăzi, elevii noștri din clasele IX-XII au avut ocazia de a-l întâlni pe domnul Tinu Bosînceanu, CEO și fondator al Upgrade Education, cunoscută agenție de consultanță educațională. Acesta le-a vorbit despre ce înseamnă să studieze în străinătate în domenii precum economia, psihologia, dreptul, arhitectura, medicina sau business. Într-o discuție presărată cu multe întrebări din partea elevilor, aceștia au aflat cum pot să descopere domeniul potrivit în care să studieze, care sunt pașii de urmat și care sunt strategiile utile pentru admiterea la facultate.  

A fost o experiență valoroasă care, cu siguranță, îi va ghida în viitorul lor academic.

Distribuie

Sunt interesat

Te invităm să descoperi sediul SEB și experiența educațională pe care o oferim. Lasă-ne datele tale de contact, iar noi te vom programa la o vizită.

British Council
Code School Clubs
Tineri Pentru Tineri
Revista Fabulafia
Marinuș Gălbenuș
Editura ART
Pădurea Copiilor
Fischer International
Editura Usborne
ECDL
Teatrul Excelsior
Institutul Francez
Student Consulting