Lasă-ne datele de contact și te vom suna noiÎNSCRIE-TE

La cules de mere, printre pagini de carte

30 septembrie 2022
·
SEB

Fără nicio legătură cu faptul că în data de 30 septembrie se sărbătorește o zi mai… hazlie, Ziua Cidrului fierbinte de MERE, elevii clasei a IV-a A ne povestesc despre cartea lunii septembrie: Petronela Piure-de-mere de Sabine Stading.
Până să sosească momentul prezentării cărții, în timpul unei excursii la Voinești, copiii vizitaseră deja o livadă cu meri. Speraseră sa o întâlnească acolo pe micuța vrăjitoare de măr, care vrăjește și lipește.
În fine, în cadrul orei de arte, alături de dna. prof. Cristina Grigoroiu, copiii au realizat pomul cu pricina. Ulterior, la orele de limba română, au rezolvat mai întâi un quiz propus de dna. înv. Marina Mihală, după care au decupat savuroasele mere din pomul magic al Petronelei. Apoi, au realizat o hartă mentală, notând pe mere informații importante din carte și colorând în maniera deosebită prezentată în filele cărții. La final, fiecare elev a realizat propriul măr, pe care a menționat partea preferată din carte, dar și partea care i-a plăcut mai puțin și au descris-o pe simpatica vrăjitoare. Activitățile au fost savurate de copii, iar morala poveștii a venit ca o completare la Campania Umanitară SEB „Sunt Energie pentru Bine”: uneori avem nevoie de un strop de magie în viața noastră, iar oamenii buni merită să fie ajutați.

Distribuie

Sunt interesat

Te invităm să descoperi sediul SEB și experiența educațională pe care o oferim. Lasă-ne datele tale de contact, iar noi te vom programa la o vizită.

British Council
Code School Clubs
Tineri Pentru Tineri
Revista Fabulafia
Marinuș Gălbenuș
Editura ART
Pădurea Copiilor
Fischer International
Editura Usborne
ECDL
Teatrul Excelsior
Institutul Francez
Student Consulting