Lasă-ne datele de contact și te vom suna noiÎNSCRIE-TE

SEB Junior Football Cup 2022

15 octombrie 2022
·
SEB

Ziua de vineri, 14 octombrie, a avut, la SEB, aromă de fotbal. A fost ziua în care, după 2 ani de pandemie, SEB Junior Football Cup 2022 a reunit circa 200 de copii iubitori ai fotbalului. Fie că au reprezentat echipe școlare de la SEB, de la Pro Ingenio, Cambridge sau ISB sau echipe de club, Sport Team sau CSS1, toți s-au bucurat de joc, pe terenurile de la baza sportivă USAMV care ne-a găzduit.
Vremea a fost excelentă pentru joc, așa că fiecare s-a străduit să dea echipei tot ce are mai bun. Doar urma un weekend în care să-și revină după tot efortul depus. Meciurile au fost un context grozav pentru copii să exerseze fair-play-ul, pe lângă toate celelalte abilități specifice jocului cu balonul rotund.

Ne-am bucurat ca, la festivitatea de premiere, să-i avem alături pe fondatorii SEB, Ileana și Cristian Bivolaru. A fost emoționant ca echipele SEB, antrenate de prof. Ciprian Popescu și de prof. Ciprian Dolete, să primească distincțiile chiar de la dumnealor.
Îi felicităm pe toți pentru calitățile demonstrate în joc și, în mod special, echipele categoriilor 2014-2015, 2012-2013 și 2008-2009 care au obținut Locul III, echipa de categorie 2010-2011 pentru Locul II, pe Tudor Mazurchievici pentru titlul „Cel mai bun portar al categoriei 2014-2015”, pe Eric Chiriță pentru titlul „Cel mai bun jucător al categoriei 2012-2013” și pe Răzvan Drăgan, golgheter la categoria 2010-2011!

Firește, îi felicităm pe toți elevii participanți la meciurile din cadrul campionatului de fotbal, pe antrenorii acestora și, în mod special pe cei care au urcat pe podium.

Clasamentul a arătat astfel:

 

Categoria

2014 – 2015

Categoria

2012 – 2013

Categoria

2010 – 2011

Categoria

2008 – 2009

Locul I

Sport Team 1

Sport Team

CSS 1

Cambridge

Locul II

CSS 1

Pro Ingenio

Sport Team

Pro Ingenio

Locul III

SEB

SEB 1

SEB 1

SEB

Locul IV

Sport Team 2

SEB 2

SEB 2

ISB

Le mulțumim și celor implicați în organizarea acestui campionat și așteptăm cu nerăbdare următoarele meciuri!

Distribuie

Sunt interesat

Te invităm să descoperi sediul SEB și experiența educațională pe care o oferim. Lasă-ne datele tale de contact, iar noi te vom programa la o vizită.

British Council
Code School Clubs
Tineri Pentru Tineri
Revista Fabulafia
Marinuș Gălbenuș
Editura ART
Pădurea Copiilor
Fischer International
Editura Usborne
ECDL
Teatrul Excelsior
Institutul Francez
Student Consulting